- Ţi-aş propune, dacă eşti de acord, un subiect mai pământean. Lipsit de metaforele care îţi plac aşa de mult. Un subiect din care erupe pragmatismul precum lava unui vucan…
- Erupe pragmatismul precum lava… Asta nu e tot metaforă? Te-ai molipsit… Despre ce este vorba?
- Despre băutură.
- Ţi-e dor de un şpriţ de vară sau de-o beţie cu lăutari, ca la mama ei? Vrei să-ţi cânte lăutarul la ureche şi să-i lipeşti hârtia de cinci sute de mii pe frunte? :))
- Mă gândeam că băutura face şi ea parte din viaţa noastră, la bucurie şi la necaz…
- Parcă ai dori să compui o reclamă pentru firma unei cârciumi. Asta e chiar tare… E ceva în neregulă cu tine dacă propui un astfel de subiect. Dar hai să zicem că are şi băutura poezia ei, de ce nu? Miguel de Cervantes– le avea cu şpriţul – a declarat aşa: „Beau pentru că am ocazia, dar uneori beau tocmai pentru că nu am nicio ocazie”… Exerciţiu de sinceritate, trebuie apreciat… Ia notă şi pune sfatul în aplicare…
- Iar Voltaire a scos-o pe-aceea cu „noi căutăm cu toţii fericirea, precum acei beţivi care îşi caută casa ştiind confuz că au una pe undeva…” Bei?
- Sper că nu aştepţi un răspuns negativ, m-ai dezamăgi… Da. Beau. Îmi place să privesc viaţa şi prin lichidul din pahar, un pic estompată şi mirosind a petrecere terminată-n zori, pe trei sau mai multe cărări. E grav? Se poate şi mai rău, o petrecere de trei zile şi trei nopţi. La un moment dat, vorba aceea, nu se mai cunoaşte om cu persoană, te faci frate de cruce cu chelnerul şi-i spui acordeonistului tătuţule…
- Ce-ţi place să bei? Trebuie să ai vreo băutură preferată…
- Aveam un coleg de serviciu care spunea că nu poate să bea o băutură proletară. Aşa considera el, că o anumită băutură este proletară. Eu mă simt bine într-un astfel de proletariat cu spuma de două degete, scos de la gheaţă. Îmi place berea, este singura băutură care îmi creează o satisfacţie deosebită. Mă rog, băutură e cam mult spus, aliment ar zice unii… Sunt fan Tuborg, mi se mai spune încă Cristi Tuborg la o anumită cârciumioară de cartier. Când Tuborg străluceşte prin absenţă, merg Heineken sau Carlsberg. Mă mai prostesc cu Corona sau cu altele asemenea, nu plescăi de încântare… Conservator.
- Tăriile nu-ţi provoacă satisfacţii?
- În afară de gin, nu-mi place nicio tărie incoloră… În rest, mai stau de vorbă, din când în când cu Dom’ Profesor sau cu Johnny Plimbăreţul. Jack Daniel’s este cam snob, după gustul meu, îmi dă frisoane la limbă…
- Dar un vinişor de masă mare…
- Merge, cum să nu meargă, băutura este bună, numai că trebuie să te ţii de ea. Dacă o laşi – vorba cumnatului meu – trebuie să nu uiţi unde ai lăsat-o. Suferă şi e păcat… Ha, ha… Vinul de buturugă este preferatul meu, negru, să duduie sângele şi să-ţi vină să cânţi acompaniat de lătrat de câini… În condiţii normale, când lipseşte buturuga - dar uite că se apropie toamna şi ne fac viile cu ochiul printre frunze oarecum ruginii -, vinul demisec întreţine un dialog constructiv cu mine, de fiecare dată. Cel dulceag sau dulce se duce singur la altă masă, cătrănit şi nebăgat în seamă… Cam astea ar fi. N-aş spune că am băut podgorii până la această vârstă, dar am consumat. Sunt un consumator. Şi nu-mi plac beţivii, ci doar chefliii… Lasă-mă să-mi pun un pahar şi-ţi dau la schimb părerea lui G.B Shaw
– „Alcoolul este anestezicul pe care ni-l administrăm pentru a suporta intervenţia chirurgicală a vieţii”…